Argumente pentru lansarea afacerii:
• Statul sprijină în prezent zonele care au potenţial turistic, ceea ce permite crearea de noi locuri de muncă şi deci obţinerea unor venituri suplimentare, valorificarea
potenţialului piscicol, dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale (artizanat). Veniturile obţinute în urma desfăşurării de afaceri în turism pot determina creşterea considerabilă a calităţii vieţii în regiunile marginalizate.
• Înfiinţarea şi administrarea unei pensiuni turistice, în mediul rural sau urban, reprezintă o oportunitate în special pentru cei ce doresc să pornească o activitate pe cont propriu, însă dispun de un capital limitat. Amenajarea casei de la ţară sau a celei de vacanţă implică o sumă minimă necesară pentru demararea acestei afaceri. Totuşi, pentru a vă bucura de succes, este nevoie să cunoaşteţi în detaliu şi să evaluaţi toate aspectele implicate de dezvoltarea acestei afaceri, de la avantaje, dezavantaje şi riscuri până la modul în care trebuie să acţionaţi pentru atragerea clienţilor.
• Întreprinzătorii care doresc să investească într-o pensiune turistică trebuie să ţină cont de faptul că oferta în afara hotelurilor este în continuă creştere. De aceea, ei trebuie să ştie să satisfacă în cel mai bun mod posibil nevoile turistice ale indivizilor din toate categoriile sociale. Astfel, este foarte important de ştiut că, potrivit unor sondaje, cea mai mare parte a turiştilor caută locuri liniştite, neaglomerate. Un număr important de turişti consideră că blocurile şi clădirile-turn urâţesc peisajul şi, de aceea, preferă localităţile cu caracter predominant rural.
• În România, turismul rural reprezintă o şansă reală, mai ales pentru agricultorii afectaţi de criza din sectorul agricol,sau de cei din Com.Moldovita care au ramas fara locuri de munca in domeniul forestier si care doresc să încerce o activitate nouă, folosindu-se de mijloacele pe care le deţin deja.
Este de preferat ca turismul rural să se orienteze către domeniul ecologic şi cultural, atât datorită atractivităţii, cât şi datorită impactului pozitiv asupra comunităţii. Aceste manifestări conduc la avantaje generale şi avantaje particulare.
Avantaje generale:
• Popularizarea zonelor respective.
• Punerea în valoare a bogăţiilor satului, ale zonei.
• Noi locuri de muncă în pensiunile cu volum crescut de clienţi.
• Consolidarea unor afaceri de familie.
• Modernizarea infrastructurii locale.
• Dezvoltarea activităţilor economice pe plan local, prelucrarea unor materii prime din producţie proprie: carne, lapte, lână, lemn etc.
• Creşterea nivelului de cultură şi educaţie în rândul locuitorilor.
• Conservarea şi protecţia mediului rural.
• Ridicarea nivelului de trai în zonele rurale.
Avantaje particulare:
• Investiţiile relativ mici necesare pentru amenajarea casei şi în dotările necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi.
• Posibilitatea de a beneficia de înlesniri financiare prin facilităţi oferite de stat pentru domeniul turismului. De asemenea, după aderarea României la Uniunea Europeană, activităţile de tipul turismului rural sau al agroturismului, în special cele care determină conservarea şi promovarea patrimoniului naţional, sunt sprijinite prin alocarea de bani din fondurile europene. Întreprinzătorii din acest domeniu au prioritate la instalarea de linii de telecomunicaţii (telefon, fax, internet etc.), plătesc energia electrică, gazul metan şi serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru uz casnic (în cazul în care capacitatea de cazare nu depăşeşte 5 camere).
• Oferta lor va fi cuprinsă atât în materialele de promovare turistică editate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cât şi în acţiunile de promovare întreprinse de birourile de informare ale Ministerului, din ţară şi din străinătate.
• Piaţa în plină creştere: numărul turiştilor care preferă să se cazeze la pensiuni atât din mediul rural, cât şi din cel urban şi care, după o vacanţă petrecută aici, doresc să revină sau să viziteze şi alte pensiuni este din ce în ce mai mare. De asemenea, cercetările arată că turiştii străini care vin în România doresc să se cazeze în alte spaţii decât în hoteluri.
• Nu este necesară o pregătire tehnică specială: pentru a avea succes este necesar să aveţi o pensiune bine situată, să aveţi un puternic simţ al ospitalităţii, al organizării şi să ştiţi să gătiţi.
• Posibilitatea de a vinde clienţilor produse obţinute în propria gospodărie, prevăzută prin lege. De asemenea, există şi oportunitatea de a oferi servicii suplimentare (ghid turistic, organizare de activităţi specifice sau tradiţionale, excursii etc.), pentru creşterea veniturilor firmei.
• Posibilitatea de a lucra împreună cu întreaga familie.
Dar... există şi câteva dezavantaje şi riscuri
Suntem datori să le amintim şi pe acestea, pentru ca acela care porneşte afacerea să ştie ce greutăţi ar putea întâmpina, cum le poate preveni sau soluţiona.
• Caracterul sezonier al turismului ar putea reprezenta un inconvenient din anumite puncte de vedere, cum ar fi:
– În sezonul de vârf, infrastructura unei localităţi poate să nu facă faţă nevoilor turiştilor.
– Preţurile în sezon pot fi prea mari.
– Aglomeraţia poate creşte pe durata sezonului, afectând atractivitatea pentru viitori turişti.
– Intensitatea exploatării posibilităţilor turistice este relativ redusă. Această exploatare relativ redusă ascunde o formă de şomaj structural (aproximativ 25% din
personal este sezonier şi de obicei provine din alte localităţi). Caracterul sezonier este valabil şi în ceea ce priveşte turismul rural sau agroturismul. În timpul iernii, serviciile se pot limita doar pentru sfârşitul de săptămână.
• Activitatea în turism cere mult efort, o atenţie deosebită la condiţiile de cazare şi pentru prepararea hranei.
În special cei care încep pentru prima oară o afacere trebuie să fie atenţi la posibilele riscuri. Acestea trebuie să fie cunoscute şi preîntâmpinate. Iată care ar putea fi cele mai mari probleme:
• Supraevaluarea posibilităţilor de câştig: după ce pensiunea a început să fie cunoscută şi să funcţioneze în regim normal, sunt necesari doi ani pentru a se obţine un profit convenabil.
• Supraevaluarea concurenţilor direcţi şi mai ales indirecţi: concurenţii direcţi pot fi uşor evaluaţi, prin observarea lor cu atenţie. Problema apare în special în ceea ce priveşte concurenţii indirecţi (restaurante specifice sau hoteluri), pentru că este mai greu de calculat câţi clienţi ar putea atrage de la pensiunea noastră.
• Neglijarea oaspeţilor: nu este suficient să vă limitaţi la a le oferi clienţilor o cameră şi mâncăruri bune.
• Luarea în calcul, în mod exagerat, a posibilităţilor de fructificare a înlesnirilor financiare:
modalitatea de obţinere a acestor înlesniri financiare nu este simplă. În cea mai mare parte a cazurilor, pentru a face o cerere în acest sens este necesar să demonstraţi că aţi început activitatea sau cel puţin că intenţionaţi serios să o începeţi. Pentru a primi aceste facilităţi este necesar să vă argumentaţi cererea pe mai multe planuri. În final, dacă cererea se aprobă, banii nu vor sosi imediat: în unele regiuni este posibil să se aştepte chiar câţiva ani.
De cele mai multe ori, demararea unei afaceri are la bază intuiţia privind evoluţia pieţei într-un anumit domeniu. Ţinând cont că fiecare persoană are nevoie de odihnă şi recreere, cererea în turism nu va dispărea niciodată şi tot mai mulţi turişti vor prefera să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii, alegând pensiunile turistice în locul altor posibilităţi de cazare.
Având în vedere că pensiunile turistice rurale reprezintă pana la 10% din totalul structurilor de primire existente, putem afirma că piaţa pensiunilor turistice rurale este relativ nouă şi în plină dezvoltare.
Clienţii pensiunii pot fi atât persoane fizice, din ţară sau din străinătate, din toate categoriile de vârstă şi din cele mai diferite categorii sociale, cât şi persoane juridice.
Clienţii pot fi atât persoane fizice, din ţară sau din străinătate, din toate categoriile de vârstă şi de cele mai diferite condiţii sociale, cât şi firme şi asociaţii etc.
Un mijloc de a vă face reclamă este înscrierea pe portalurile de turism din România. Cum tot mai multe persoane utilizează Internetul pentru a se informa despre diferite domenii, un site Internet reprezintă un mijloc pentru clienţi de a afla de pensiunea dumneavoastră, fiind la îndemâna studenţilor, a clasei de mijloc, a firmelor sau a diverselor asociaţii şi fundaţii.
O metodă directă de a vă face cunoscută oferta şi de a vă atrage clienţi este aceea ca o persoană din
familie sau un cunoscut să meargă la Mocanita Hutulca pentru a le prezenta turiştilor afişe şi poze cu pensiunea şi pentru a-i conduce pe cei interesaţi cu o maşină până la pensiune.
Agenţiile de turism vă pot asigura publicitatea pentru toată gama de clienţi.De asemenea, o reclamă permanentă în cataloagele firmelor de turism sau în cele de servicii, în ziarele de mare tiraj sau în revistele de specialitate vă poate aduce multe comenzi.
Afacerea poate fi promovată prin intermediul clienţilor pe care i-aţi avut şi care au plecat mulţumiţi de serviciile oferite. Aceştia le vor povesti prietenilor, rudelor, colegilor despre sejurul minunat pe care l-au avut în pensiunea dumneavoastră şi îi vor determina pe aceştia să vă viziteze.
Studenţii (şi nu numai) pe care i-aţi avut clienţi sau pe care îi puteţi atrage în promovarea afacerii dumneavoastră pot împărţi pliante sau pune afişe în cămine sau în alte locuri, dacă în schimbul acestui serviciu le oferiţi anumite facilităţi.
La sosirea clienţilor puteţi să le oferiţi fructe locale, băuturi răcoritoare locale, materiale de prezentare
etc.
La plecare, le puteţi oferi clienţilor daruri din grădina de legume proprie, în ambalaje inscripţionate cu numele pensiunii, eventual într-un coş împletit care va putea fi folosit la piaţă pentru cumpărături, un borcan cu dulceaţă de fructe din zonă, preparată de dumneavoastră etc.
Datele firmei nu vor lipsi de pe nici un material sau produs oferit. De aceea, este avantajos să existe o marcă înregistrată la OSIM, care să asigure o garanţie a calităţii ofertei dumneavoastră.
Unii dintre clienţii dumneavoastră (îndeosebi studenţii) pot accepta, în schimbul unui comision sau pentru diferite facilităţi la cazare, să vă găsească clienţi în zona în care locuiesc sau printre colegi şi prieteni.
Puteţi oferi discounturi pentru copiii clienţilor, pentru clienţii care revin periodic, pentru grupuri organizate.
Oferta va putea fi distribuită şi prin agenţiile de turism alese de dumneavoastră. De asemenea, ea va putea figura în cataloagele pentru clienţii străini. În acest scop se vor contacta:
– ambasadele României;
– asociaţii de turism străine;
– asociaţii româneşti specializate.
În cadrul agenţiilor de turism alese de dumneavoastră, puteţi expune postere reprezentând pensiunea dumneavoastra sau peisaje din zona.
Criterii generale:
• Clădirile, inclusiv anexele gospodărești, trebuie să fie în stare bună.
• Căile de acces proprii și spațiile înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Pensiunea trebuie să aibă curte proprie cu spații verzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiri estetice și eficiente.
Organizarea spațiilor:
• Accesul în camerele de dormit și în grupurile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spații corespunzătoare și igienice pentru pregătirea mesei, dotate cu echipamente de preparare și conservare a alimentelor.
• Grup sanitar comun.
Instalații:
• Încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte echipamente admise.
• Instalație de apă curentă rece la bucătărie.
• Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare și epurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeaua electrică publică. Suprafața minimă a camerelor (metri pătrați):
• Cameră cu un pat – 8mp
• Cameră cu 2 paturi – 11mp
• Cameră cu 3 paturi – 11mp
• Cameră cu 4 paturi – 16mp
• Dormitorul din apartamente – 11mp
• Salonul din apartamente – 11mp
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 4
Echipare sanitară
Grup sanitar compus din:
– 1 cabină WC la 10 locuri (poate exista și WC uscat).
– 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldă și rece la 10 locuri (poate fi și în aer liber).
– 1 cabină de duș cu apă caldă și rece la 15 locuri.
Dotarea camerelor:
• Pat cu saltea.
• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucăți de persoană).
• Perne mari.
• Cearșaf pentru pat și cearșaf plic pentru pled, pătură sau plapumă.
• Masă și scaune.
• Cuier.
• Oglindă sau toaletă la dispoziția turiștilor.
• Prosoape pentru față.
• Perii pentru haine sau pantofi.
• Scrumiere (opțional).
• Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii.
• Pahare (2 bucăți de persoană).
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
- demifotolii, scaune;
- masă sau măsuță;
- perdea, covor de calitatea celor din dormitor.
Dotarea bucătăriilor:
• Mașină de gătit sau reșou electric cu minimum două ochiuri.
• Vase și ustensile de bucătărie.
• Echipament pentru păstrarea prin frig a alimentelor.
Alte criterii:
• Anexele gospodărești pentru creșterea animalelor și păsărilor vor fi amplasate și întreținute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
Criterii generale:
• Clădirile, inclusiv anexele gospodărești, trebuie să fie în stare bună.
• Căile de acces proprii și spațiile înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Pensiunea trebuie să aibă curte proprie cu spații verzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiri estetice și eficiente.
Organizarea spațiilor:
• Accesul în camerele de dormit și în grupurile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spații corespunzătoare și igienice pentru pregătirea mesei, dotate cu echipamente de preparare și conservare a alimentelor.
• Grup sanitar comun.
Instalații:
• Încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte echipamente admise.
• Instalație de apă curentă caldă/rece la bucătărie.
• Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare și epurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeaua electrică publică.
Suprafața minimă a camerelor (metri pătrați):
• Cameră cu un pat – 9mp
• Cameră cu 2 paturi – 12mp
• Cameră cu 3 paturi – 16mp
• Dormitorul din apartamente – 12mp
• Salonul din apartamente – 12mp
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 3
Echipare sanitară
Grup sanitar compus din:
– 1 cabină WC la 10 locuri (poate exista și WC uscat).
– 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldă și rece la 10 locuri (poate fi și în aer liber).
– 1 cabină de duș cu apă caldă și rece la 15 locuri.
Dotarea camerelor:
• Pardoseli acoperite integral sau parțial cu covoare sau carpete.
• Pat cu saltea.
• Plapumă, pled sau pături (câte două bucăți de persoană).
• Perne mari.
• Cearșaf pentru pat și cearșaf plic pentru pled, pătură sau plapumă.
• Cuverturi de pat.
• Masă și scaune.
• Dulap sau spații amenajate pentru
haine, cu umerașe.
• Cuier.
• Oglindă sau toaletă la dispoziția turiștilor.
• Veioză sau aplică la capul patului.
• Prosoape pentru față.
• Prosoape plușate pentru baie (1 bucată/ persoană).
• Perii pentru haine sau pantofi.
• Scrumiere (opțional).
• Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii.
• Pahare (2 bucăți de persoană).
• Televizor și aparat de radio în spații comune.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– demifotolii, scaune;
– masă sau măsuță;
– perdea, covor de calitatea celor din dormitor.
Dotarea bucătăriilor:
• Mașină de gătit sau reșou electric cu minimum două ochiuri.
• Vase și ustensile de bucătărie.
• Echipament pentru păstrarea prin frig a alimentelor.
Alte criterii:
• Anexele gospodărești pentru creșterea animalelor și păsărilor vor fi amplasate și întreținute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
Criterii generale:
• Clădirile, inclusiv anexele gospodărești, trebuie să fie în stare foarte bună.
• Căile de acces proprii și spațiile înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Pensiunea trebuie să aibă curte proprie, cu spații verzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiri estetice și eficiente.
• Pensiunea trebuie să aibă curte cu amenajări florale.
Organizarea spațiilor:
• Accesul în camerele de dormit și în grupurile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spații corespunzătoare și igienice pentru pregătirea mesei, dotate cu echipamente de preparare și conservare a alimentelor.
• Este necesar ca pensiunea să aibă spațiu pentru servirea mesei, dotat cu mobilier (mese, scaune, banchete) și inventar de servire.
• Camerele trebuie să aibă grup sanitar propriu.
Instalații:
• Încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai puțin la unitățile sezoniere estivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece la bucătărie.
• Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare și epurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeaua electrică publică.
Suprafața minimă a camerelor (metri pătrați):
• Cameră cu un pat – 10mp
• Cameră cu 2 paturi – 13mp
• Dormitorul din apartamente – 13mp
• Salonul din apartamente – 14mp
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echipare sanitară
• Camerele trebuie să dispună de grup sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș, lavoar și WC)
Dotarea camerelor:
• Pardoseli acoperite integral sau parțial cu covoare sau carpete.
• Mobilier uniform ca stil și de calitate superioară.
• Pat cu somieră cu saltea sau pat cu saltea relaxa.
• Plapumă, pled sau pături (câte două bucăți de persoană).
• Perne mari.
• Cearșaf pentru pat și cearșaf-plic pentru pled, pătură sau plapumă.
• Cuverturi de pat.
• Masă și scaune.
• Dulap sau spații amenajate pentru haine, cu umerașe.
• Cuier.
• Oglindă sau toaletă la dispoziția turiștilor.
• Veioză sau aplică la capul patului.
• Prosoape pentru față.
• Prosoape plușate pentru baie (1 bucată/ persoană).
• Perii pentru haine sau pantofi.
• Scrumiere (opțional).
• Perdele transparente.
• Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii.
• Pahare (2 bucăți de persoană).
• Televizor și aparat de radio în cameră, garsonieră sau apartament.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– fotolii sau canapea;
– masă sau măsuță;
– perdea, covor de calitatea celor din dormitor;
– frigider;
– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:
• Plită electrică sau cu gaze.
• Vase și ustensile de bucătărie.
• Echipament pentru păstrarea prin frig a alimentelor.
Alte criterii:
• Telefon la dispoziția turiștilor.
• Minimum o persoană din cadrul pensiunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu.
• Anexele gospodărești pentru creșterea animalelor și păsărilor vor fi amplasate și întreținute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
Criterii generale:
• Clădirile, inclusiv anexele gospodărești, trebuie să fie în stare foarte bună.
• Căile de acces proprii și spațiile înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Este necesar ca pensiunea să aibă:
– curte proprie, cu spații verzi;
– împrejmuiri estetice și eficiente;
– curte cu amenajări florale;
– suprafețe de joacă pentru copii;
– parcare proprie.
Organizarea spațiilor:
• Accesul în camerele de dormit și în grupurile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit.
• Holul de primire, în suprafață minimă de 12 metri pătrați, va fi mobilat și decorat.
• Sufrageria trebuie dotată cu echipament adecvat, de calitate superioară și cu inventar de servire de calitate.
• Camerele vor avea grup sanitar propriu.
Instalații:
• Încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai puțin la unitățile sezoniere estivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece la bucătărie.
• Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare și epurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeaua electrică publică.
Suprafața minimă a camerelor (metri pătrați):
• Cameră cu un pat – 15mp
• Cameră cu 2 paturi – 18mp
• Dormitorul din apartamente – 18mp
• Salonul din apartamente – 18mp
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echipare sanitară
• Camerele trebuie să dispună de grup sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș, lavoar și WC).
Dotarea camerelor:
• Pardoseli acoperite cu covoare sau mochetă de bună calitate (pardoselile din parchet, marmură și alte materiale similare pot fi parțial acoperite).
• Mobilier uniform ca stil și de calitate superioară.
• Pat cu somieră cu saltea sau pat cu saltea relaxa.
• Saltea din lână, cu o grosime de 5 cm.
• Plapumă, pled sau pături (câte două bucăți de persoană).
• Perne mari.
• Cearșaf pentru pat și cearșaf-plic pentru pled, pătură sau plapumă.
• Cuverturi de pat.
• Masă și scaune.
• Dulap sau spații amenajate pentru haine, cu umerașe.
• Cuier.
• Oglindă sau toaletă la dispoziția turiștilor.
• Veioză sau aplică la capul patului.
• Prosoape pentru față.
• Prosoape plușate pentru baie (1 bucată/ persoană).
• Halat de baie.
• Perii pentru haine sau pantofi.
• Scrumiere (opțional).
• Perdele transparente.
• Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii.
• Pahare (2 bucăți de persoană).
• Vaze cu flori.
• Televizor și aparat de radio în cameră, garsonieră sau apartament.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– fotolii sau canapea;
– masă sau măsuță;
– perdea, covor de calitatea celor din dormitor;
– frigider;
– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:
• Plită electrică sau cu gaze.
• Cuptor cu microunde.
• Vase și ustensile de bucătărie.
• Echipament pentru păstrarea prin frig a alimentelor.
Alte criterii:
• Telefon la dispoziția turiștilor.
• Minimum o persoană din cadrul pensiunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu.
• Anexele gospodărești pentru creșterea animalelor și păsărilor vor fi amplasate și întreținute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
• Minimum 20% din alimente să provină din surse locale.
• Asigurarea posibilității turiștilor de a achiziționa suveniruri, produse alimentare sau nealimentare cu specific local.
Criterii generale:
• Clădirile, inclusiv anexele gospodărești, trebuie să fie în stare foarte bună și să se încadreze în stilul arhitectural cu specific local.
• Căile de acces proprii și spațiile înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Este necesar ca pensiunea să aibă:
– curte proprie, cu spații verzi;
– împrejmuiri estetice și eficiente;
– curte cu amenajări florale;
– suprafețe de joacă pentru copii;
– amenajări în aer liber pentru odihnă și relaxare (chioșcuri, pavilioane, terase acoperite etc.);
– garaj sau adăpost acoperit, precum și parcare proprie.
Organizarea spațiilor:
• Accesul în camerele de dormit și în grupurile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit.
• Holul de primire, în suprafață minimă de 12 metri pătrați, va fi mobilat și decorat.
• Sufrageria trebuie dotată cu echipament adecvat, de calitate superioară și cu inventar de servire de calitate.
• Suprafața minimă a salonului trebuie să fie de 20 m2.
• Se recomandă ca pensiunea să aibă elemente de bun-gust în interior.
• Camerele vor avea grup sanitar propriu.
Instalații:
• Încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai puțin la unitățile sezoniere estivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece la bucătărie.
• Racord la rețeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare și epurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeaua electrică publică.
Suprafața minimă a camerelor (metri pătrați):
• Cameră cu un pat – 16mp
• Cameră cu 2 paturi – 20mp
• Dormitorul din apartamente – 20mp
• Salonul din apartamente – 20mp
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echipare sanitară
• Camerele trebuie să dispună de grup sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș, lavoar și WC).
Dotarea camerelor:
• Pardoseli acoperite cu covoare sau mochetă de bună calitate (pardoselile din parchet, marmură și alte materiale similare pot fi parțial acoperite).
• Mobilier uniform ca stil și de calitate superioară.
• Pat cu somieră cu saltea sau pat cu saltea relaxa.
• Saltea din lână cu o grosime de 5 cm.
• Plapumă, pled sau pături (câte două bucăți de persoană).
• Perne mari.
• Cearșaf pentru pat și cearșaf-plic pentru pled, pătură sau plapumă
• Cuverturi de pat.
• Masă și scaune.
• Dulap sau spații amenajate pentru haine, cu umerașe.
• Cuier.
• Oglindă sau toaletă la dispoziția turiștilor.
• Veioză sau aplică la capul patului.
• Prosoape pentru față.
• Prosoape plușate pentru baie (1 bucată/ persoană).
• Halat de baie.
• Perii pentru haine sau pantofi.
• Scrumiere (opțional).
• Perdele transparente.
• Perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii.
• Pahare (2 bucăți de persoană).
• Vaze cu flori.
• Televizor și aparat de radio în cameră, garsonieră sau apartament.
• Televizor și aparat de radio în spații comune.
Garsonierele și apartamentele vor avea
în plus:
– fotolii sau canapea;
– masă sau măsuță;
– perdea, covor de calitatea celor din dormitor;
– frigider;
– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:
• Plită electrică sau cu gaze.
• Cuptor cu microunde.
• Vase și ustensile de bucătărie.
• Echipament pentru păstrarea prin frig a alimentelor.
Alte criterii:
• Telefon la dispoziția turiștilor.
• Minimum o persoană din cadrul pensiunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu (în cazul pensiunilor cu peste 5 camere, criteriul este obligatoriu).
• Anexele gospodărești pentru creșterea animalelor și păsărilor vor fi amplasate și întreținute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turiști.
Opțiunile dumneavoastră privind clasificarea impun, pe lângă condițiile obligatorii pentru ca pensiunea să fie funcțională, și existența unor condiții suplimentare pe care trebuie să le asigurați:
• Menținerea grupurilor sanitare în perfectă stare de funcționare și curățenie.
• Furnizarea apei calde la grupurile sanitare și în spațiile de producție din structurile de primire turistice unde acest criteriu este obligatoriu, potrivit normelor.
• Asigurarea unor temperaturi minime de 18° Celsius în timpul sezonului rece în spațiile de cazare și de servire a mesei.
• Deținerea autorizațiilor: sanitară, sanitar-veterinară, de mediu și de prevenire și stingere a incendiilor – PSI, în cazul unităților pentru care, potrivit legii, este obligatorie obținerea acestora.
• Programul de funcționare al discotecilor sau al altor unități cu program muzical, organizate în aer liber, să nu depășească ora 1:00 noaptea.
• Funcționarea structurilor de primire turistice numai în clădiri salubre, cu fațade zugrăvite și bine întreținute.
• Evitarea poluării fonice, în sensul respectării nivelului maxim de zgomot stabilit prin reglementări specifice.
• Respectarea reglementărilor legale în vigoare ce privesc activitatea desfășurată prin structura de primire turistică.
• Expunerea la loc vizibil a firmei, cu denumirea și tipul unității și însemnele privind categoria de clasificare.
Criterii suplimentare
În plus faţă de condiţiile obligatorii şi criteriile minime prezentate, se vor respecta anumite criterii suplimentare, în funcţie de categoria în care se încadrează pensiunea.
În acest sens, proprietarii unei pensiuni pot alege între următoarele criterii suplimentare:
Construcţii, aspect general şi echipare exterioară:
Puncte
Drum carosabil până la poarta pensiunii 3 pct
Semnalizare (indicator) de la şoseaua principală 2
Situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6
Iluminat exterior 3
Încadrarea în stilul arhitectural cu specific local 7
Izolarea fonică a clădirii 6
Ambianţa generală a exteriorului:
– Aspectul construcţiilor 10
– Aspectul anexelor gospodăreşti 10
– Amenajarea spaţiilor exterioare (curte, livadă, grădină, spaţii amenajate în aer liber pentru divertisment) 10
Dotarea camerelor:
Izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8
Salon de primire – living cu spaţiu amenajat pentru deconectare, lectură, conversaţie 10
Draperii sau jaluzele pentru obturarea luminii 3
Şemineu 9
Bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume) 8
Dotare cu jocuri de societate (şah, table, rummy, cărţi de joc) 4
Biliard 8
Tenis de masă 8
Aer condiţionat 10
Telefon în fiecare cameră 10
Decorarea de ansamblu a interiorului 10
Calitatea mobilierului, armonia culorilor 10
Dotarea bucătăriilor:
Adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8
Veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperecheate, în număr corespunzător capacităţii de cazare 6
Aparatură electrică:
– Robot-mixer 3
– Cafetieră 3
– Cuptor cu microunde 6
– Hotă 8
– Maşină de spălat vase 10
Alte dotări şi amenajări:
Masă şi fier de călcat 2
Maşină automată de spălat rufe 10
Foehn 3
Grătar în aer liber 3
Locuri de joacă amenajate pentru copii 10
Sală de fitness 10
Saună 10
Piscină în aer liber 8
Piscină acoperită 10
Terenuri de sport proprii sau intermediare la terţi 8
Obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii, biciclete) 8
Aparat video 2
Antenă satelit prin cablu 2
Posibilităţi de participare, ca divertisment, la unele activităţi gospodăreşti 8
Proprietarii de pensiuni pot alege între criteriile suplimentare enumerate mai sus, cu condiţia să acumuleze numărul de puncte necesar pentru categoria din care face parte pensiunea.
Punctajele sunt valabile atât pentru pensiunile turistice urbane, cât şi pentru cele rurale:
5 stele/margarete – 150 puncte
4 stele/margarete – 120 puncte
3 stele/margarete – 80 puncte
2 stele/margarete – 40 puncte
Cum se clasifică spaţiile de preparare şi servire a mesei
Înainte de a începe să vă construiţi sau să vă amenajaţi pensiunea, trebuie să vă gândiţi nu numai la categoria în care doriţi să fie clasificată aceasta, ci şi la standardul la care doriţi să fie cotat spaţiul de preparare şi servire a mesei. Aşadar, aveţi următoarele variante pentru care puteţi opta:
• Clasa A – cameră pentru servirea mesei şi recreere, cu loc pentru prepararea hranei, numai pentru turişti.
• Clasa B – cameră pentru servirea mesei şi recreere, în folosinţă comună cu proprietarul, cu acces la bucătăria acestuia.
• Clasa C – numai acces la bucătăria proprietarului, fără cameră de servit masa sau recreere.
În acest caz, turistul fie nu ia masa în cadrul pensiunii, fie îşi prepară singur hrana şi mănâncă în camera în care doarme.